Totalul afișărilor de pagină

vineri, 7 septembrie 2012

Înţelepciune sau inteligenţă

Alegi înţelepciunea sau inteligenţa? Unii spun că detaşarea este una din cele mai înalte acorduri ale înţelepciunii. Chuang-Tzu scria: “Omul perfect îşi foloseşte mintea precum o oglindă; nu se ataşeaza de nimic; nu respinge nimic; percepe fără a păstra.” A fi înţelept înseamnă a nu trăi cu regretele trecutului, nici cu nesiguranţa viitorului. Adică să laşi viaţa să îşi urmeze cursul în felul ei, dar a ţine sub control prezentul. Avem tendinţa de a prelungi momentele plăcute, dar şi de a accelera trecerea momentelor neplăcute. Daca viaţa ar fi o muzică, noi ar trebui să dansăm în pas cu ea, nici înainte, nici în trecut. Nu e nici o problemă dacă nu am făcut aşa pănă acum. Şi cei mai buni muzicieni îşi acordează instrumentele din mers. . . Ce s-a mai scris despre înţelepciune: “Înţelepciunea este folosirea corectă a cunoştinţelor.” Spurgeon “Înţelepciunea este viaţă organizată.” Kant “Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă.” Socrate “Înţelepciunea este gândire care doboară lucrurile inferioare pentru a înălţa sufletul către cele superioare.” Plotin “Înţelepciunea este ceea ce rămâne după ce am epuizat părerile personale.” Cullen Hightower “Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta.” Einstein “Înţelepciunea este fiica experienţei.” Leonardo Da Vinci “Înţelepciunea este capacitatea de a identifica la timp ideile care nu merg!” Octav Bibere (oare suntem rude?)  “Înţelepciunea e numai adevăr.” Goethe Eu cred că înţelepciunea îţi suficientă putere cât să conduci lumea, dar te împiedică să o faci. Dar despre inteligenţă: “Inteligenţa reprezintă capacitatea de a obţine rezultatul dorit, fără a fi nevoit să îl produci personal.” Torvalds “Inteligenţa nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi.” Brecht “Inteligenţa este iuţeala în a vedea lucrurile aşa cum sunt.” Santayana “Inteligenţa înseamnă a înţelege şi a inventa.” Piaget “Inteligenţa este moneda curentă ce se poate folosi în orice ocazie.” Hebbel “Inteligenţa este ceea ce foloseşti când nu ştii ce să faci.” Piaget Si aici cred că inteligenţa te scoate din orice situaţie oricât de complicată, dar preţul de a te băga mereu în alta.
Oare ce e mai bine să ai în bagajul personal înţelepciune sau inteligenţă?